Loading...

luni, 16 iunie 2008

Unde e credinta voastra, fatarnicilor?

Deseori, oameni de o moralitate indoielnica, asta ca sa nu spun cuvinte mai urate, din momentul in care afla ca suntem atei, adica nu suntem ca ei, suntem "ceilalti", stigmatizatii, ne trateaza ca pe ultimii criminali ai lumii.
Un om care minte, care inseala, care traieste din munca cinstita a altuia, care fura, care talhareste, care da in cap semenului sau pentru ca nu crede in aceleasi bazaconii in care crede el, care ii trateaza de sus pe cei mai mici in functie decat el, care are placerea de a-si umili subalternii la serviciu sau unde i-o mai fi avand, care isi considera sotia inferioara numai pentru ca e femeie (asta in cazul in care respectivul e "barbat"), care uraste alti semeni daca fac parte din alte natiuni (tigani, unguri, evrei, romani, etc), care intra in functii de conducere ca sa poata fura mai bine, care, care, care... . Omului astuia - si sunt asa de multi ca abia reusesc sa vad cate unul de alt fel - omului astuia, zic, chiar nu ii este rusine sa se priveasca in oglinda? Pur si simplu ca om. Mai are nerusinarea sa isi spuna OM? Iar cand il mai auzi, pe bune, din suflet, spunand ca el crede in Dumnezeu, ca nu e un oarecine si un naspa ca paganii, simti ca se darama cerul pe tine. Am mai mare apreciere fata de un politician care se duce la biserica dupa voturi, recunoscand in sinea lui ca el si cu notiunea de Dumnezeu/Iisus sunt incompatibili. Ca totul e un interes. Decat fata de fatarnicul fata si de el insusi care mai are indrazneala sa se creada bun si unul dintre cei mari in Imparatia Cerurilor. Poate isi inchipuie ca il poate cumpara si pe Dumnezeu cu cateva milioane de EURO? Doar nu "totul e de vanzare"? Vorba soiului asta rau. "Cu banii poti cumpara orice". Daca tot te crezi credincios chiar crezi ca poti cumpara si Raiul?
Daca, da, unde dracu e credinta ta? La dracu.
Eu, ateul, sunt mult mai onest decat tine, vazut si din unghiul tau crestin, pentru ca credinta mea macar nu e nicaieri.

Stiinta, Credinta si Inchinaciune

Ce este credinta?
Eu spun: dincolo de deal e o casa. Apoi am pretentia ca cei din jurul meu sa ma creada pe cuvant. Poate ca unii, cunoscuti vechi, ma vor crede pentru ca au incredere oarba in mine. Altii ma vor intreba daca am fost acolo si daca am vazut-o, voi spune, nu, dar mi s-a aratat in vis/am primit informatia transcedental/am avut o viziune/alte forme irationale. Unii, in acest caz, imi vor cere dovezi, cat de mici, si, oamenii, sinceri, imi vor spune ca, altfel, si daca vor, si daca sunt de partea mea, tot nu ma pot crede. Atunci raspunsul meu va fi amenintarea. Cum va permiteti sa nu ma credeti pe mine? Eu, care sunt special, care am primit har, nu niste amarate de daruri ca ceilalti oameni, eu care pot sa vad ce voi nu vedeti, pe mine indrazniti sa ma supuneti criticilor voastre? Veti fi pedepsiti, bla, bla... Si, e drept, vor fi si unii care nu vor vrea sub nici un chip sa ma creada. Cum vi se parea atitudinea mea? Corecta?

Ce este stiinta?
Eu spun: dincolo de deal e o casa. Nu trebuie sa ma credeti doar pentru ca aveti incredere in onestitatea mea, am fost acolo, am vazut-o, haideti cu mine sa o vedeti si voi. Unii, din lene, nu se vor osteni sa urce acest deal al cunoasterii, dar cei care o vor face vor vedea la fel ca mine. Asta pentru ca eu am ajuns acolo inaintea lor, nu pentru ca as avea cine stie ce calitati supraumane. Ei? Cum catalogati aceasta atitudine?

Concluzie.
Atunci cand spui ceva neargumentat e firesc sa ceri credinta (sau incredere). Dealtfel, fatza cealalta, e ca asa poti afla cine are incredere oarba in tine, pe cine te poti, la o adica, baza, dar si pe cine poti cu usurinta insela. Aici e puterea credintei. Atunci cand aduci argumente, nu mai ai nevoie de nici o credinta/incredere.
Eu pot spune cred (sau nu cred) ca exista Dumnezeu atata timp cat nu stiu sigur daca el exista sau nu. Atunci cand s-ar dovedi, indirect sau direct ca exista Dumnezeu nu mai poate fi vorba nici de credinta, nici de necredinta. Atunci pur si simplu stii ca Dumnezeu exista. O paralela. Intre 1700 si 1800 circulau doua teorii care explicau stabilitatea sistemului solar: teoria vartejurilor si teoria gravitatiei. Nu existau argumente decisive in favoarea nici uneia dintre teorii. Atunci oamenii - de stiinta - putea sa creada in adevarul uneia sau a alteia din cele doua teorii. Nu mai stiu exact in ce an se fac masuratori precise ale formei Pamantului, se afla ca e turtit la poli si cade definitiv teoria vartejurilor, conform careia Pamantul trebuia sa fie fusiform (alungit la poli). Acum imaginati-va niste oameni vorbind, cred in gravitatie sau, nu cred in gravitatie. Ambele variante sunt hilare si lipsite de sens. Acum stim ca exista gravitatie si cuvantul credinta e inutil si absurd. Asadar, atata timp cat cineva iti cere sa crezi ceva, el se mai gaseste pe nisipuri miscatoare si e inutil sa-i ceri argumente pentru credinta lui. Cand va stii iti va spune pur si simplu ce stie si numai daca esti bolnav cu capu' vei nega evidenta.

Despre inchinare:
Nu trebuie sa spun ca aproape toti religiosii considera inchinarea la divinitate o dovada a credintei, fara a surpinde absurdul situatiei. De fapt nu e de mirare daca ne gandim ca cei mai multi credinciosi au un spirit critic ce tinde spre zero atunci cand e vorba de propria-le credinta.
Hai sa zicem ca exista Dumnezeu, ca stim ca exista (nu ca doar credem ca exista; cu atat mai absurd sa te inchini unui personaj despre a carui existenta n-ai mai multe dovezi ca exista decat ai despre Zmei si Fat-Frumos). Ei bine, nici in acest caz nu m-as inchina Lui.
1. Pentru ca o fiinta perfecta n-ar avea nevoie nici de credinta si nici de inchinaciunile mele. In momentul in care cineva se inchina Zeului, oricare ar fi El, comite blasfemie fata de superioritatea si perfectiunea Lui. Ii jigneste inteligenta. Il transforma intr-un mizerabil asemanator stapanilor de sclavi. Vai de el Dumnezeu.
2. Pentru ca o fiinta nu are nevoie sa se umileasca in fata nimanui. (Se intampla deseori, e drept, sa fim tratati josnic de catre primitivii lumii. "Putem fi tratati josnic, dar nu putem fi umiliti. Singuri decidem daca ne umilim sau nu" - citat din memorie dupa F. Schiller). Exista alte moduri, demne, de a-ti arata sentimentele nobile fata de cei pe care-i placi, inclusiv fata de Dumnezeu.

Eu sunt un ateu care chiar regret ca nu exista Dumnezeu. Imi doresc din suflet sa fi existat. Ca sa aiba o sansa reala si amaratii astia slabi care cred in El.

luni, 9 iunie 2008

Iata ce mă irită !

Circula pe mess mai nou urmatoarea tampenie:

Cum ar fi daca am trata Biblia ca pe telefoanele mobile ? Oare le-am purta cu noi mereu, in posete sau in buzunare ? Oare ne-am intoarce dupa ea daca am uitat-o ? Am umbla prin ea de cateva ori pe zi ? Am folosi-o ca sa primim mesaje din textul biblic? Am trata-o ca si cum nu am putea trai fara ea? Oare am darui-o ca si cadou copiilor nostri? Am folosi-o cand calatorim? Am folosi-o in caz de urgente? Si inca ceva, spre deosebire de telefoanele mobile, nu trebuie sa ne facem grija ca vom fim deconectati. Iisus a platit deja factura…in avans !! Unde e Biblia ta ?” P.S. daca esti crestin adevarat da-l mai departe,nu-ti fie rusine. Nu mi e rusine ca EL.zice: cine se va rusina de Mine si eu ma voi rusina

Ideea e ca telefonul mobil chiar are utilitate. In caz de urgente te poate salva prin 112, Biblia n-a avut si nu va avea niciodata aceasta calitate. Totusi nu trebuie sa ne inchinam lui.
PS Societatea e suficient de inteleapta ca sa valorifice fiecare lucru dupa importanta lui. Aiuritii aia care scriu astfel de mesaje tampite chiar n-au pic de spirit autocritic?