duminică, 31 mai 2009

Materia = energie?

Am deschis acest subiect la dorinţa lui Alex Andru.

Celebra formulă einsteiniană, E=m*c^2, care de fapt se continuă cu o serie de termeni, însă atât de mici în comparaţie cu primul încât ceilalţi se pot neglija, nu spune:
1. că materia este egală (identică) cu energia
2. nu spune că masa este identică cu energia

Atat masa cat si energia sunt "proprietăţi" ale materiei (obiect). Legea de mai sus spune doar că există o proporţionalitate intre masa si energia totala a unui corp, factorul de proporţionalitate fiind tocmai pătratul vitezei luminii. Că una se poate transforma în cealaltă şi invers. Deci atenţie la disticţia dintre masă (m) şi materie. Prea adesea sunt confundate.

A. Masa este masura inerţiei materiei (corpurilor)
B. Energia este mişcarea materiei
(mişcarea corpurilor macroscopice - en. mecanica; moleculelor - en. termică; electonilor - en. electrică; fotonilor - en. luminoasă, laseri, solară; neutronilor, protonilor - en. nucleară, etc.)

Aşadar energia nu poate exista independent de materie. Materia este substratul său. Cum ar putea să se mişte ceva ce nu există?
Cand spunem materie ne referim la absolut tot ce exista in Univers (substanţă şi cîmp), cu energia şi informaţia drept caracteristici ale sale (sau marimi fizice).

Se crede pe baza unor teorii mai noi că nici materia nu ar putea exista in forma complet dezenergizată. Chiar şi la T=0K (absolut), ştim din mec. cuantică, tot mai există energie. Presupunând ca ar putea exista materie intr-o stare de repaus relativ, complet "ingheţată", deci energie = 0, aceasta nu ar mai putea genera nici un fenomen, ca şi cum nu ar exista. Ar fi in groapa de potenţial minimă. (De aici se poate ajunge la o discuţie perfecţiune-imperfecţiune, apropo de ideea cu rinichiul artificial).

Concluzie:
Materie <> Energie.

Astept comentariile.

duminică, 17 mai 2009

Ce caracter are Dumnezeu?

Sondaj de opinie!

Ce caracter credeţi că are Dumnezeu?

a) Un tip sobru, serios, dar de încredere, pe care la o adică te poţi baza, însă cu care nu iţi permiţi să faci glume fără să plăteşti.

b) Un tip de încredere, dar plin de umor, despre care poţi glumi fără ca aceasta să-ţi dăuneze mântuirii.

c) Un miştocar al dracului, în care nu poţi să te încrezi pentru că nu şti niciodată în ce fel îţi interpretează spusele (in genul în care se comportă cu ateul din Ursul şi ateul).


Vă rog să vă argumentaţi punctul de vedere, eventual propuneţi alte variante!

Mulţumesc