Ce este credinta?
Eu spun: dincolo de deal e o casa. Apoi am pretentia ca cei din jurul meu sa ma creada pe cuvant. Poate ca unii, cunoscuti vechi, ma vor crede pentru ca au incredere oarba in mine. Altii ma vor intreba daca am fost acolo si daca am vazut-o, voi spune, nu, dar mi s-a aratat in vis/am primit informatia transcedental/am avut o viziune/alte forme irationale. Unii, in acest caz, imi vor cere dovezi, cat de mici, si, oamenii, sinceri, imi vor spune ca, altfel, si daca vor, si daca sunt de partea mea, tot nu ma pot crede. Atunci raspunsul meu va fi amenintarea. Cum va permiteti sa nu ma credeti pe mine? Eu, care sunt special, care am primit har, nu niste amarate de daruri ca ceilalti oameni, eu care pot sa vad ce voi nu vedeti, pe mine indrazniti sa ma supuneti criticilor voastre? Veti fi pedepsiti, bla, bla... Si, e drept, vor fi si unii care nu vor vrea sub nici un chip sa ma creada. Cum vi se parea atitudinea mea? Corecta?
Ce este stiinta?
Eu spun: dincolo de deal e o casa. Nu trebuie sa ma credeti doar pentru ca aveti incredere in onestitatea mea, am fost acolo, am vazut-o, haideti cu mine sa o vedeti si voi. Unii, din lene, nu se vor osteni sa urce acest deal al cunoasterii, dar cei care o vor face vor vedea la fel ca mine. Asta pentru ca eu am ajuns acolo inaintea lor, nu pentru ca as avea cine stie ce calitati supraumane. Ei? Cum catalogati aceasta atitudine?
Concluzie.
Atunci cand spui ceva neargumentat e firesc sa ceri credinta (sau incredere). Dealtfel, fatza cealalta, e ca asa poti afla cine are incredere oarba in tine, pe cine te poti, la o adica, baza, dar si pe cine poti cu usurinta insela. Aici e puterea credintei. Atunci cand aduci argumente, nu mai ai nevoie de nici o credinta/incredere.
Eu pot spune cred (sau nu cred) ca exista Dumnezeu atata timp cat nu stiu sigur daca el exista sau nu. Atunci cand s-ar dovedi, indirect sau direct ca exista Dumnezeu nu mai poate fi vorba nici de credinta, nici de necredinta. Atunci pur si simplu stii ca Dumnezeu exista. O paralela. Intre 1700 si 1800 circulau doua teorii care explicau stabilitatea sistemului solar: teoria vartejurilor si teoria gravitatiei. Nu existau argumente decisive in favoarea nici uneia dintre teorii. Atunci oamenii - de stiinta - putea sa creada in adevarul uneia sau a alteia din cele doua teorii. Nu mai stiu exact in ce an se fac masuratori precise ale formei Pamantului, se afla ca e turtit la poli si cade definitiv teoria vartejurilor, conform careia Pamantul trebuia sa fie fusiform (alungit la poli). Acum imaginati-va niste oameni vorbind, cred in gravitatie sau, nu cred in gravitatie. Ambele variante sunt hilare si lipsite de sens. Acum stim ca exista gravitatie si cuvantul credinta e inutil si absurd. Asadar, atata timp cat cineva iti cere sa crezi ceva, el se mai gaseste pe nisipuri miscatoare si e inutil sa-i ceri argumente pentru credinta lui. Cand va stii iti va spune pur si simplu ce stie si numai daca esti bolnav cu capu' vei nega evidenta.
Despre inchinare:
Nu trebuie sa spun ca aproape toti religiosii considera inchinarea la divinitate o dovada a credintei, fara a surpinde absurdul situatiei. De fapt nu e de mirare daca ne gandim ca cei mai multi credinciosi au un spirit critic ce tinde spre zero atunci cand e vorba de propria-le credinta.
Hai sa zicem ca exista Dumnezeu, ca stim ca exista (nu ca doar credem ca exista; cu atat mai absurd sa te inchini unui personaj despre a carui existenta n-ai mai multe dovezi ca exista decat ai despre Zmei si Fat-Frumos). Ei bine, nici in acest caz nu m-as inchina Lui.
1. Pentru ca o fiinta perfecta n-ar avea nevoie nici de credinta si nici de inchinaciunile mele. In momentul in care cineva se inchina Zeului, oricare ar fi El, comite blasfemie fata de superioritatea si perfectiunea Lui. Ii jigneste inteligenta. Il transforma intr-un mizerabil asemanator stapanilor de sclavi. Vai de el Dumnezeu.
2. Pentru ca o fiinta nu are nevoie sa se umileasca in fata nimanui. (Se intampla deseori, e drept, sa fim tratati josnic de catre primitivii lumii. "Putem fi tratati josnic, dar nu putem fi umiliti. Singuri decidem daca ne umilim sau nu" - citat din memorie dupa F. Schiller). Exista alte moduri, demne, de a-ti arata sentimentele nobile fata de cei pe care-i placi, inclusiv fata de Dumnezeu.
Eu sunt un ateu care chiar regret ca nu exista Dumnezeu. Imi doresc din suflet sa fi existat. Ca sa aiba o sansa reala si amaratii astia slabi care cred in El.
Acum un an
4 comentarii:
Da-mi un buzz pe messenger pe the_lucifer_principle sa vad daca nu cumva te am. Daca nu te am, iti dau add.
TLP
Ma,da nici nu trebuie sa crezi tu in Dumnezeu! Pe bune!
Faptul ca te straduiesti atat de mult sa arati oamenilor ca nu crezi in Dumnezeu e o dovada clara ca esti foarte, da foarte limitat!
Chiar crezi ca exista cineva pe lumea asta caruia sa-i pese ca esti tu ateu? Da cred ca ti-au murit laudatorii! Stai linistit, cu tine sau fara tine, soarele rasare si maine! Iar persoana ta chiar nu conteaza! Esti printre cei 7% din lume atei. Adica un fas! Si icoana o sa reziste pentru ca au fost altii mai inversunati impotriva ei si tot a rezistat! Iar daca tu crezi ca Dumnezeu nu exista, e problema ta! Mie mi se rupe in sapte, tzie ti se pare mare chestie! Ai sa razi, esti nesemnificativ pe planeta asta, iar gandurile tale sunt nule! De ce? Pentru ca, in loc sa stai in banca ta si sa fii ateu in adevaratul sens al cuvantului, tu simti nevoia sa o mai si arati! Si ce inseamna asta, ca esti slab! Si slabii intotdeauna ies in fata sa se dea patrati! Dumnezeu exista, dar tu esti orb! Si El e prea mare sa se uite la tine! Hahaha!
Pt "tlp":
Nu sunt in lista ta, tocmai ti-am dat add.
Pt "eu cred in dumnezeu":
Va apreciez pentru faptul ca va declarati credinta.
Dealtfel, va multumesc ca ati intrat si ati citit cate ceva pe blogul meu. Se pare ca ori ati citit f. putin, ori nu ati inteles mare lucru, iar de asta sunt numai eu vinovat, pentru ca nu am stiut sa fiu mai explicit.
Asa e cum spuneti, nu trebuie sa cred in Dumnezeu, nici eu, dar nici dvs. Nu ajuta la absolut nimic sa crezi in ceva inexistent, chiar daca ideea aceea e extrem de placuta si atragatoare. Ma uimeste ca un credincios rationeaza ca un ateu. Pe bune.
Totusi, atunci cand dati mesajului dvs tonul batjocoritor, atacator, jignitor (desi nu ma cunoasteti) va comportati deja ca un credincios tipic. Din pacate. Ca unul fatarnic - cititi va rog postul de mai sus. Credeti ca o sa ma convingeti ca exista Dumnezeu daca imi dati cu parul in cap? Daca nu, atunci de ce atacati si nu puteti duce o discutie normala, pasnica, in ton cu invataturile zeului dvs, Iisus, zeu al iubirii si al pacii? Sau o discutie argumentata. As fi vrut sa gasesc argumente, nu jigniri. Chiar nu observati ca ati comis pacatul maniei, al urii si al mandriei (spuneti-i aroganta), in loc sa fi comis o fapta buna (din perspectiva crestinismului) printr-un cuvant intelept si calm, printr-o discutie libera, "neinversunata"? Ce-i cu acest mod inchizitorial?
Stiu ca sunt limitat, ma bucur insa ca fac parte dintre cei 7% cel mai putin limitati oameni care traiesc in acest moment. Va multumesc si de informatie, as fi pariat ca nu exista nici macar 0.7% atei. Scuzati-mi ignoranta. Dar nu ma preocupa cati oameni cred si cati nu cred, pentru ca "teorema lui pitagora nu se supune la vot" (povestire de Gr. Moisil - va recomand sa o cititi). Pentru mine importante sunt ratiunea, logica, argumentatia, pacifismul, iubirea, bunatatea, iertarea, libertatea (mai ales de gandire si de exprimare, inclusiv cea religioasa), stiinta, tehnica pasnica (nu cea militara sau de distrugere si manipulare a omului).
Nu sunt inversunat impotriva icoanei, unele sunt adevarate opere de arta, nu as da foc nici icoanelor, nici cartilor "sfinte". De ce as arde o Biblie sau de ce as arde o carte de basme? Ambele contin povestiri fantastice, din care transpar invataturi morale, norme de viata, cu bune si cu rele. Numai prostii ard carti si alte lucruri culturale. Istoria e plina de astfel de talentati in pirotehnie. Orice carte e o valoare in sine. Incerc, fara inversunare, fara ura, ci prin dialog normal, adica argumentat, sa arat oamenilor, la care tin, ca credinta in Dumnezeu le e inutila pentru ca e lipsit de sens sa crezi in ceva ce nu exista, pe de o parte, iar pe de alta, in mainile unor oameni nervosi asa ca dvs ea devine extrem de periculoasa. Azi Islamul, ieri cruciadele, arderile pe rug, optuzitatea medievala, impiedicarea dezvoltarii stiintei, maine, cine stie?
Ati observat ca lumea e mult mai putin violenta sub auspiciile ateismului care a inceput sa domine cam de pe la 1700, decat in anii de extrema religiozitate de dinainte? Observati ca zonele de conflict de azi sunt zonele cu o extrema religiozitate? Ca omul se civilizeaza cu cat e mai putin religios? Nu incercati sa va explicati acest paradox, in loc sa ma jigniti?
Ca idee, lumea a fost impinsa inainte pe scara dezvoltarii de un numar infim de mic de oameni. 7% e deja un numar foarte mare. Cei mai multi au fost conservatori care s-au opus inclusiv cu forta dezvoltarii. Abia cu schimbarea generatiilor ideile noi au fost acceptate. De unde si vorba: stiinta invinge, dar nu convinge.
Imi spuneti ca sunt slab. Asa e. Tocmai de aceea mi-as fi dorit sa existe un Dumnezeu unde sa pot fugi atunci cand sunt lovit de viata si de rautatea oamenilor. Dar daca acesta nu exista sunt nevoit sa ma descurc cu ceea ce exista.
Sunt multi oameni carora le pasa ca sunt ateu, unul sunteti chiar dvs. Dovada ca v-ati rapit din timp ca sa scrieti acest comentariu.
"Stai linistit, cu tine sau fara tine, soarele rasare si maine! Iar persoana ta chiar nu conteaza!"
Asta mi-a placut cel mai mult, pentru ca tocmai asa e. Pesimism tipic ateist. "din codru rupi o ramurea/ce-i pasa codrului de ea/ce-i pasa-acestei lumi intregi/de moartea mea". G. Cosbuc - alt ateu, ceva mai deghizat.
Sa va banuiesc ca ati fi un ateu care se lupta cu sine? Sau doar un biet om care face terci din idei contradictorii? (E doar o banuiala, nu o certitudine).
Ce inseamna sa fii "ateu in adevaratul sens al cuvantului", un redus la tacere, unul care sa nu va deranjeze credinta cu argumente logice, unul care sa se lase indoctrinat si manipulat chiar atunci cand vede manipularea? Sa ascult predicile neroade ale unor preoti inculti, la televizor, in scoala, pe strada si sa ma consternez in fata lor, minunat de "bogata lor intelepciune"? Nu sunt deranjat de ei atat timp cat fac asta in biserica si nu cer bani si din buzunarul meu ca sa le platesc salariul. Nu pot sa raman rece la toate aceste abuzuri. Bunatatea e cea care nu ma lasa si ma impinge sa incerc sa ii protejez pe oameni de diferite forme de hotie. Nu vi se pare firesc, demn de apreciat, ca imi arat sincer gandirea, asa cum vi-o aratati si dvs? Cum eu va apreciez. De ce ar trebui sa stau ascuns ca sobolanii daca sunt ateu? De ce sa nu ies la lumina? De ce ma considerati un vinovat fara drepturi?
Apropo, de ce scrieti dumnezeu cu d mic. Nu inseamna asta cumva lipsa de respect pt zeul dvs?
Trimiteți un comentariu