Loading...

duminică, 19 octombrie 2008

Ce nu pricep credincioşii?

Între puţinii comentatori ai blogului meu au fost atei care au lăsat comentarii de bun-simţ, amendând unele scăpări ale mele, şi câţiva credincioşi care au vorbit cu ură, cu răutate şi pe dinafara subiectului.
Nu o să insist pe ce anume înţeleg credincioşii, că înţeleg şi ei destule, chiar dacă în unele puncte nu pot vedea, orbiţi de întunericul credinţei. Dar asta e o altă discuţie.
Însă, ce nu înţeleg ei, e că, oricum ai lua-o, în privinţa răutăţii cu care răbufnesc pe blogurile ateiste nu au deloc dreptate.

Dpdv creştin (în ipoteza simplificatoare că am avut numai vizitatori credincioşi creştini sau derivaţi din creştinism), Răul vine de la Diavol, Binele vine de la Dumnezeu.
Cum explicaţi, dragi credincioşi, că ateii, cu ceva excepţii totuşi, se manifestă civilizat, cu respect faţă de celălalt, chiar cu iubire faţă de aproapele, fie el şi creştin?
Cum explicaţi, dragi credincioşi, că creştinii de pe aici, cu mici excepţii totuşi, se manifestă plini de ură, de răutate, incoerenţi, de iubire nici nu încape vorba?
Cum puteţi, una să vorbiţi, alta să faceţi?
Vezi şi Unde e credinţa voastră făţarnicilor?
Din unghiul vostru creştin, voi sunteţi dominaţi de Diavol, iar noi de Dumnezeu, cel puţin pe teritoriul faptelor. De câte ori vă manifestaţi ura faţă de noi, pierdeţi câte puţin din dreptul vostru la mântuire. Până când veţi ajunge să sfârşiţi lamentabil, în iad, alături de noi. La ce vă e atunci credinţa de folos, dacă ajungeţi cot la cot cu necredincioşii?

Dpdv evoluţionist, Răul, în forma în care îl înţelegeţi voi creştinii, e forma umană de manifestare a instinctului animalic de supravieţuire al individului. Pot detalia şi argumenta pentru cei care se îndoiesc de afirmaţia mea.
Binele este liantul care ar trebui să ţină societatea unită. Animalul individualist trebuie să depună efort pentru a fi bun. Omul e Om abia atunci când şi-a depăşit condiţia de animal şi când face binele fără efort.
Vedeţi, dar, că şi dpdv nostru de vedere, vă suntem superiori atunci când noi ne manifestăm uman, iar voi încercaţi să ne sfâşiaţi precum animalele neevoluate.

6 comentarii:

Just us - Just me spunea...

Vrei sa spui in felul in care il intelege satanismul LaVey-an? Sunt de acord cu tine dar m-ar interesa sa aflu argumente in caz ca voi avea nevoie de ele!
Keep up the good work!
(Si uite ca mai comenteaza si ateii la tine pe blog.
P.S. S-a observat altruism la unele animale :P

deicide spunea...

"P.S. S-a observat altruism la unele animale :P"

Da, numai ca acesta este doar intraspecific nu si interspecific. Adica , la urma urmei, este tot un comportament egoist deoarece in cazul nostru este vorba despre o specie care isi protejeaza semenii (genele) si nu despre individ. Se pare ca acesta este sensul in care se manifesta gena egoista: specific - datorita proximitatii genetice.

Multumim pentru subiect. Pagina sa fie Pagina!

Gica Contra TLP(tampiti, latrai, pocnitori) spunea...

"Ateul" se mangaie pe burta si spune:

"...Vedeţi, dar, că şi dpdv nostru de vedere, vă suntem superiori atunci când noi ne manifestăm uman, iar voi încercaţi să ne sfâşiaţi precum animalele neevoluate. "

Ce vorbesi nene? Uite aicea modele TLP-iste(tampiti, latrai si pocnitori):
[http://www.tlp.ro/2009/05/savanti-vs-darwin-in-romania.html#IDComment22406363]

aaroman:

"Vad ca nu te saturi sa-ti urli ignoranta stupida pe aici."
"Ai afirmat din ignoranta-ti ceva, te-am trimis la lectura, sa inveti ca nu e chiar ca-n minciuna ta cre(s)tinoida."
"Draga cre(s)tinoid,"


Darius cel Tulbure(l):

"Domnule, eşti dobitoc. Cred că e singura explicaţie pentru care nu taci dracului din gură. "
"Aşa măi sulă. Astea-s sistemele termodinamice."
"Bă, ăsta chiar nu se lasă. Şi dă dovadă în fiecare secundă că e imbecil. "

TLP:

"Floodul lui e nu doar tâmp ci şi imbecil in acelasi timp. Sunt chestii repetitive pe care le-am auzit de zeci de ori pana acum si cel mai important - he's so stupid he's not even FUNNY.

What's the point?

Hai sa zicem ca g3nov3s3 era troll, dar asta pare ca chiar se chinuie si chiar se simte mandru "oaa, ce le-am aratat-o ateilor! Favioala si Eufrosina de la schit o sa fie mandre de mine!".

Sigur, din partea mea sa fie cercopitec si mandru din cauza asta, dar nu pe seama inboxului meu :) "
"
L-am blocat pe Alex, fiindca pur si simplu ne-am plictisit de troll-ismul sau.

Macar de scotea chestii amuzant de tampite, dar alex era pur si simplu un tâmp trist.

Pentru cei care vor sa ramana ceva din discutia asta de căcat cu personajul asta de căcat, iată niste documentare care pe el SIGUR nu il intereseaza :)
.........................
Toti cercopitecii care isi urla la luna prostia si se lauda ca ei "n-au evoluat" sa ia aminte :)."
"Problema ta e ca tu ai ramas la fizica de clasa a X-a. Logica n-ai de fel, iar combinatia asta e dementiala :).

Prin asta a se intelege ca te face sa spui chestii demente. "
"Uita-te doar ce raspuns a dat aberantul. E clar, ori e prost de bubuie (probabil), ori e un troll (probabil).

In orice caz, el nu poate intelege decat ca versurile tale nu se regasesc in poezia invatata la atelierul de spalare a creierului, deci sunt naspa.

In orice caz, daca continua sirul asta de aberatii crestinoide despre coltii piliti ai nush-carei gorile, probabil va trebui banat :)"
"Peste cateva milioane de ani poate o sa evolueze si specia ta crestinopata si va produce ceva cu creier. Sau nu. Voi mai degraba involuati spre bacterii :)

Hai, du-te la turma ta si plange-te ca ateii te persecuta ca pe vremea lui Nero. "


Robotelu' de servici:

"Don't feed the troll (anymore).
Ar trebui sa fie a 11-a porunca..."

Acum hai, mai zi ceva de dulce pt. amicii tai...
Sa te vad.

totalanormal spunea...

Nu cred ca ai prea multa dreptate, poate ca ti-au comentat prea multi cre(s)tini dobitoci. Si eu sunt crestin, asa ca nu exulta.
"Dpdv evoluţionist, Răul, în forma în care îl înţelegeţi voi creştinii, e forma umană de manifestare a instinctului animalic de supravieţuire al individului."
Noi nu intelegem asta. Raul se manifesta asa cum spui tu dupa exilul din Eden, dar sursa lui e in cu totul altceva. Plus, cred ca stii din fenomenologie ca un fiinta unui lucru nu e totuna cu manifestarea lui.
Adevaratii credinciosi pricep foarte multe, dar foarte posibil sa nu fi vazut prea multi de-astia.
Salutare

ateul spunea...

Pt totalanormal,

cei mai multi dintre prietenii mei sunt crestini, si, crede-ma, fac parte din categoria rara a oamenilor si inteligenti si simtiti. Deci am ocazia sa relationez cu oameni cu care pot discuta religie/ateism (desi nu aceste discutii sunt tema noastra zilnica) fara patos si resentimente, cu cea mai mare deschidere intelectuala si sufleteasca. In postul meu ma refeream la crestinii cei multi, de pe strada, de la TV, de la pupatul moastelor care, din pacate, in mare masura sunt intoleranti, macar in fiinta daca, din fericire, nu si in manifestare.
Plus ca, sper ca ai vazut, nu am spus toti crestinii/credinciosii. Ceea ce pot insa spune despre toti crestinii/credinciosii este ca nu au argumente logice pentru a-si sustine credinta/increderea in supranatural, asa ca e normal sa refuze a le aduce si tot normal e pentru ei a translata discutia in alta zona (cea a simturilor, a sentimentelor, a sensibilitatilor "aparte").

Ex: aerul (in stare gazoasa) e invizibil (transparent), totusi exista. Dar nimeni nu i-a sustinut existenta pe baza credintei, ci pe baza unor argumente logice (fizice si chimice).
Daca eu as spune "simt ca exista cu noi in casa un venusian rosu, insa nu pot aduce nici un argumnet pentru asta, decat ca am o sensibilitate crescuta si de-aia eu il pot simti, spre deosebire de cei cu sensibilitati mai scazute", m-ai crede asa pur si simplu? Chiar eu, daca as simti asa ceva, m-as duce la un consult psihiatric.

Acum povestea cu Raul. Spusesem si eu in post ca dpdv crestin Raul vine de la Diavol. Acum o intrebare: Diavolul initial a fost lipsit de Rautate. De unde a venit Raul care a intrat in el sub forma invidiei?

Tot in post aratasem ca Raul are o alta explicatie, evolutionista. Altruismul si bunatatea sunt mai greu de explicat biologic - vezi "Gena egoista". Rautatea e firescul lucrurilor. Cam ce e entropia in fizica. Dealtfel tot ceea ce numeste Biserica fapte rele sunt simplele si normalele manifestari animalice: instictele primare, egoismul, individualismul, concurenta in toate formele ei, sfasierea celuilalt, preluarea teritoriului, a femelelor/femelei. E drept sunt si fapte neutre etic, catalogate uneori aleator, de catre diferite credinte, in bune si rele. Arata-mi unde am gresit.

totalanormal spunea...

Nu gresesti nicaieri, asta e raul. Dar raul nu e numai atat. Cat despre Lucifer, aparitia invidiei in el este la fel de evidenta ca si imposibilitatea utopiilor politice, in fond doar niste mici raiuri care isi asteapta demonul. Raul este ignoranta, atat. Pe langa bestialitate, are si ceva tipic uman. Ignoranta. Nu ti se pare destul? :D
Ah, si mai e ceva. Afirmatia ca raul vine de la diavol e hazardata. Si diavolul, dupa cum vezi, a fost obiectul unei inselaciuni, s-a crezut mai perfect decat era. Iata de ce raul nu are propriu-zis o sursa, care sa-i ofere astfel stabilitate ontologica. El este pretutindeni unde organizarea universului slabeste si lasa loc ignorantei.
Multa bafta!